REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOȚIONALE
„Ziua Femeii 2024”
Clauza 1 – Organizatorul și regulamentul campaniei
- Campania promoțională „Ziua Femeii 2024” (denumită în continuare “Campania”) este organizată și derulată de Clinica Sante SRL, persoană juridică română cu sediul social în Buzău, Str. Ion Băieșu, Bl. C3, parter, Județul Buzău, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub numărul J10/274/1999, cod unic de înregistrare 11963146, reprezentată prin Simona Clinciu, în calitate de Director General (denumită în continuare “Organizator”).
- Participanții la Campanie sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului regulament al Campaniei (denumit în continuare “Regulamentul”).
- Derularea Campaniei va putea fi în orice fel alterată (inclusiv, suspendată) de către Organizator, oricând în timpul duratei de desfășurare, în cazul apariției unei situații de forță majoră sau ca urmare a deciziei unilaterale a Organizatorului. Orice asemenea modificare va fi anunțată cât mai curând posibil de Organizator.
- Regulamentul este disponibil în mod gratuit pe pagina clinica-sante.ro. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica/completa/schimba Regulamentul pe parcursul desfășurării Campaniei, având obligația de a anunța aceste modificări cu cel puțin 24 de ore înainte de data la care orice modificare/completare/schimbare la Regulament va deveni aplicabilă.
Clauza 2 – Participanții
- Campania se adresează tuturor persoanelor de sex feminin, indiferent de vârstă, domiciliu, țara de reședință care, la data de 8.03.2024, în intervalul orar alocat programului de lucru din centrele/locațiile Organizatorului din România, semnează fizic o comandă de analize pentru una sau mai multe analize de laborator și care acceptă termenii și condițiile prezentului Regulament (denumite in continuare „Participanți”).
- Analizele de laborator aflate în campanie promoțională și pe care Participanții le pot comanda potrivit prevederilor paragrafului anterior sunt cele menționate pe pagina clinica-sante.ro.
- Persoanele care lansează o comandă de analize în condițiile clauzei 2.1 de mai sus acceptă și își exprimă acordul expres și fără rezerve cu privire la condițiile prezentului Regulament, precum și cu privire la Politica privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal a Organizatorului, disponibilă la această adresă https://www.clinica-sante.ro/protectia-datelor-cu-caracter-personal/.
Clauza 3 – Perioada și locul de desfășurare
- Campania se va desfășura la data de 8.03.2024, în intervalul orar alocat programului de lucru din centrele/locațiile Organizatorului din România, așa cum apare acesta afișat în recepțiile acestor locații/centre, cu excepția cazului în care Organizatorul decide, în mod unilateral, extinderea sau reducerea perioadei de desfășurare conform clauzei 1.4.
- Campania se desfășoară exclusiv în centrele/locațiile Organizatorului din România.
Clauza 4 – Mecanismul Campaniei
- În prezenta Campanie, Organizatorul oferă oricărui Participant posibilitatea de a beneficia de una sau mai multe analize dintre cele menționate la clauza 2.1 din Regulament, plătind un preț redus de minim 15% față de cel de listă.
- Prețul de listă al analizelor de care pot beneficia Participanții la preț redus în cadrul Campaniei este cel menționat pe pagina clinica-sante.ro.
- Beneficiul oferit Participanților de Organizator prin Campanie nu este disponibil persoanelor care lansează o comandă de analize a cărei valoare urmează să fie decontată prin mecanismele asigurărilor de sănătate (indiferent de tipul de finanțare – public sau privat), comenzilor de analize lansate în mediul on-line or comenzilor referitoare la servicii de consult și consiliere medicală, imagistică și radiologie medicală.
- Beneficiul oferit Participanților de Organizator prin Campanie nu se cumulează cu alte beneficii (oferte, promoții) pe care Organizatorul le acordă pe perioada Campaniei, în mod obișnuit, persoanelor care lansează comenzi de analize în rețeaua de laboratoare gestionată de Organizator.
- Pentru a beneficia de analizele la preț redus în Campanie, Participanții trebuie, în perioada de desfășurare a Campaniei, să se prezinte în recepțiile centrelor Organizatorului aflate pe teritoriul României și să solicite efectuarea de analize medicale, prin semnarea unei comenzi de analize și a consimțământului pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Termenii și condițiile în care vor fi prestate serviciile din Campanie se supun acelora aplicabile oricăror servicii similare prestate în mod curent de Organizator și sunt disponibile la adresa clinica-sante.ro.
- De asemenea, pentru a beneficia de analize la preț redus în Campanie, termenul limita de plată/efectuare a investigațiilor la preț promoțional comandate/plătite este de 8.03.2024, în intervalul orar alocat programului de lucru din centrele/locațiile Organizatorului din România, așa cum apare acesta afișat în recepțiile acestor locații/centre. Dacă un Participant a plătit la data de 8.03.2024 comanda de analize plasată la aceeași data și nu s-a prezentat în oricare din locațiile Organizatorului din România pentru recoltarea/predarea materialului biologic până la data de 9.03.2024, suma de bani achitată NU îi va mai fi restituită.
- Costurile pentru orice investigații suplimentare solicitate de Participanti, altele decât cele menționate în Regulament, vor fi suportate direct de catre Participanti, conform prețurilor de lista disponibile pe pagina clinica-sante.ro la data solicitării serviciilor suplimentare.
- Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru cazurile în care un Participant nu poate beneficia de oferta din motive obiective, independente de voința Organizatorului.
Clauza 5 – Încetarea anticipată a Campaniei
- Campania poate înceta anticipat, în cazul apariției unui eveniment de forță majoră și/sau caz fortuit, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința acestuia, de a continua Campania. Încetarea Campaniei poate interveni și printr-o decizie unilaterală a
- Situațiilor avute în vedere la clauza 5.1 le sunt asimilate și actele de putere publică, ale unei instanțe competente sau ale altei autorități publice
- În situațiile avute în vedere la clauza 5.1 și 5.2, Organizatorul nu are nicio obligație către Participanți, cu privire la plata unei sume bănești sau avantaje în natură cu titlu de despăgubire sau altele asemenea. Încetarea înainte de termen a Campaniei urmează să fie notificată Participanților în modalitatea prevăzută la clauza 1.4 din Regulament.
- Pentru evitarea oricărui dubiu, în situația modificării/suspendării/încetarea anticipată a Campaniei, Participantii nu vor fi îndreptățiți să primească nicio despăgubire/deducere/compensație pentru orice prejudicii/pretenții generate de modificarea/suspendarea/încetarea anticipată a Campaniei.
Clauza 6 – Litigiile și legea aplicabilă
- Regulamentul și prevederile acestuia se supun legii române.
- Eventualele dispute apărute între Organizator, pe de o parte și Participanți, pe de altă parte, se vor soluționa pe cale amiabilă sau în cazul în care această cale nu este posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente din București.
- Organizatorul este indreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudare sau fraudă a sistemului, abuz sau orice alte acțiuni care ar putea afecta imaginea Campaniei sau a Organizatorului.
Clauza 7 – Prelucrarea datelor personale
(1) În cadrul prezentei Campanii, Organizatorul va prelucra date cu caracter personal ale Participanților înscriși în condițiile clauzei 4 din Regulament.
(2) Organizatorul pune la dispoziția tuturor Participanților Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal specifică prezentei Campanii, atașată ca Anexa 1 la prezentul Regulament. Prin participarea la Campanie, Participanții declară că au luat la cunoștință această Notă de informare și sunt de acord cu conținutul acesteia.
Clauza 8 – Responsabilitate
- Organizatorul și partenerii acestuia sunt îndreptățiți să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă sau fraudă a Campaniei, abuz sau orice alte acțiuni frauduloase care ar putea afecta imaginea Organizatorului ori a entităților partenere
- Organizatorul și entitățile partenere implicate în această Campanie nu își asumă răspunderea pentru datele și informațiile nelivrate din cauza defecțiunilor sau supraîncărcării rețelelor operatorilor de Internet sau ca urmare a funcționării deficitare ori nefuncționării aplicațiilor utilizate de Participanți (soft și/sau hardware).
(3) Situațiile în care anumiți Participanți sunt în incapacitate de a accesa parțial sau integral pagina web, dacă această incapacitate se datorează unor circumstanțe aflate în afara controlului pe care Organizatorul îl poate în mod rezonabil exercita nu pot atrage răspunderea Organizatorului. Printre altele, asemenea circumstanțe se pot datora informațiilor eronate, incomplete, transmise cu întreruperi, transmise cu întârziere sau deformate în orice alt mod, în urma acțiunilor utilizatorilor, a funcționării echipamentelor de calcul ale acestora, aplicațiilor acestora sau altor echipamente tehnice folosite în accesarea aplicației, dificultăților tehnice care pot afecta funcționarea conexiunilor Internet și/sau a echipamentelor de calcul și/sau a aplicațiilor furnizorului de Internet, unor deteriorări sau defecte cu efect potențial asupra echipamentelor de calcul, aplicațiilor și/sau datelor stocate ale Participanților sau ale unor terți, în urma accesării aplicației.
Clauza 9 – Politica anticorupție
Organizatorul adoptă o politică de toleranță zero pentru orice fapte de corupție în ceea ce privește toate activitățile pe care le desfășoară. Astfel, în cadrul structurii sale organizaționale, sunt implementate măsuri pentru a se asigura conformitatea cu prevederile legale aplicabile în materia faptelor de corupție. Asemenea măsuri se impun a fi respectate și de Participanți, sens în care, în cadrul Campaniei, Participanții se obligă (i) să acționeze conform legislației aplicabile privind faptele de corupție; (ii) să nu ofere, promită, primi sau solicita orice mita (financiară sau alte beneficii) inclusiv, fără limitare, în relația cu un oficial public, angajații, reprezentanții, colaboratorii Organizatorului; (iii) să asiste în mod rezonabil Organizatorul la solicitarea și pe cheltuiala rezonabilă a acestuia, în vederea respectării obligațiilor legate de faptele de corupție impuse prin lege. Orice suspiciune rezonabilă cu privire la încălcarea prevederilor prezentei clauze cu privire la faptele de corupție se poate comunica oricând la adresa: office@clinica-sante.ro.
CLINICA SANTE SRL
prin Simona Clinciu
Director General
ANEXA 1 – Informații cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
Privitor la prelucrarea datelor personale colectate de la participanti in cadrul Campaniei „Ziua Femeii 2024”, prin prisma obligațiilor pe care le are Clinica Sante SRL, în calitatea sa de Operator de date personale, dorim a vă informa asupra următoarelor aspecte, în conformitate cu prevederile Art. 13 ale Regulamentului (UE) 2016/679 aplicabil din 25 mai 2018 denumit în continuare RGPD:
- Categorii de date cu caracter personal prelucrate: în cazul pacienților care se programează prin call center – nume, prenume, data nașterii, număr de telefon, adresă de email, voce. Operatorul va înregistra convorbirea cu pacientul; în cazul prezentării pacienților în recepții, precum și în cazul investigațiilor solicitate prin parteneri medicali/non-medicali, se vor prelucra nume, prenume, data nașterii, număr de telefon, adresă de email; în cazul pacienților care programează prin intermediul website-ului/aplicație, suplimentar datelor de mai sus, se vor mai prelucra si adresa IP și informații despre browserul internet folosit, inclusiv posibilele cookieuri plasate conform opțiunilor plasate de pacient la momentul vizualizării paginii web, informații prelucrate de reCaptcha; în cazul reprezentanților legali/împuterniciților se vor prelucra nume, prenume, număr de telefon, adresă de e-mail. În funcție de tipul de investigație medicală solicitată se pot prelucra și alte date cu caracter personal, iar pentru plăți electronice, date financiare aferente acestor plăți. Persoanele care nu doresc să furnizeze datele cu caracter personal menționate nu vor putea beneficia de servicii medicale.
- Scopul prelucării datelor: datele personale ale pacientului vor fi utilizate de către Operator exclusiv pentru derularea actului medical necesar diagnosticării stării de sănătate a acestuia în baza solicitării persoanei vizate, îmbunătățirea serviciilor sau soluționării posibilelor diferende, și în măsura în care există, pentru un interes public la cererea autorităților competente la nivel local sau european;
- Temeiul prelucrării: consimțământul informat și explicit al pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia, conform Art.6, alin.1 (a), Art.6, alin.1 (b), Art.6 alin.1 (f), precum și Art.6 alin.1 (e) în cazul prelucrării acestora în interes public.
- Operatorul a desemnat un responsabil cu prelucrarea datelor personale, care poate fi contactat la adresa de email dpo@clinica-sante.ro;
- Durata prelucrării datelor: Operatorul va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal, pe durata necesară realizării scopurilor de prelucrare, precum și în vederea conformării cu obligațiile legale aplicabile, inclusiv, dar fără limitare la, dispozițiile referitoare la obligația de arhivare a documentelor, probelor și rezultatelor investigațiilor medicale; în raport de dispozițiile legale aplicabile și de tipul de date personale, durata prelucrării variază între 100 de ani (datele cu caracter medical), 10 ani (datele financiare), 3 ani (corespondență, înregistrări apeluri);
- Destinatarii datelor personale ale pacientului sunt specialiștii în domeniul medical (medici, asistenți), angajați sau colaboratori ai Operatorului, care le vor prelucra la cererea pacientului sau a reprezentantului legal/imputernicit și după caz, orice alți terți către care se solicită transferul datelor colectate; în cazul în care considerăm că este în beneficiul pacientului să transferăm aceste date unor parteneri din domeniu, vă vom informa în prealabil și vă vom solicita acordul pentru efectuarea acestui transfer;
- În cazul în care se precizează în comanda de analize că investigațiile (sau o parte din acestea) vor fi efectuate de terți prestatori de servicii medicale din străinătate, datele dvs. cu caracter personal colectate astfel vor fi transferate către alte țări membre UE, SUA; în cazul transferurilor de date în SUA, pacientul își exprimă în mod explicit acordul cu privire la asemenea transferuri, ele fiind necesare pentru executarea obligațiilor ce revin operatorului în temeiul comenzii de analize (conform art. 49 RGPD);
- Vă informăm că aveți următoarele drepturi: a. de a accesa datele pe durata prelucrării lor; b. de a solicita a fi rectificate și după caz, completate; c. de a solicita ștergerea acestora, operațiune care va fi posibilă doar dacă nu există un temei legal pentru păstrarea pe o durată specifică de timp sau această durată a fost depășită, respectiv dacă nu există un interes legitim al Operatorului de a le păstra, precum cel de a-și apăra interesele în cazul unor proceduri judiciare; d. de a solicita restricționarea prelucrării lor în alte scopuri; e. de a vă opune prelucrării sau de a vă retrage Consimțământul, dar în funcție de momentul în care survine solicitarea, Operatorul ar putea fi in situația de a nu își mai putea îndeplini obligațiile contractuale, de livrare a unor servicii către pacient, dacă acestea nu au fost incă prestate în totalitate; f. la portabilitatea datelor, caz in care datele vă vor fi predate în forma în care sunt stocate de către Operator; g. de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro);
- Operatorul va executa operațiuni de profilare și va putea lua decizii automate pe baza datelor colectate, pe baza consimțământului explicit al persoanei vizate, în scop de marketing și promovare servicii conexe. Operațiunile de profilare automată vor avea în vedere rezultatul investigațiilor efectuate, istoricul medical, eventualele afecțiuni declarate/identificate. Operatorul va pune în aplicare măsuri corespunzătoare pentru exercitarea dreptului persoanei vizate de a obține intervenție umană din partea operatorului, dreptul de a-și exprima punctul de vedere și dreptul de a contesta decizia bazată exclusiv pe prelucrarea automată.
Odată cu lansarea comenzii de analize, Participanții vor fi invitați să-și exprime consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de marketing și publicitate.